Spre înapoi mi-e ochiul, târziu și larg,
spre umbrele-ntinse pe orele reci,
când zile gemânde în sine se sparg
și-n urmă răsună mereu: de ce pleci?
Spre înapoi mi-e privirea prelinsă,
spre sunetul ce-n auz se îndoaie
peste tăcere și urma ta ninsă,
răsfrântă-n ecou prin negru și ploaie.
Spre înapoi mi-este bolta orbitei,
un zvărlet spre-un cer din trecute lumini.
Uitate de timp în unghiul ogivei
culori se-mpletesc din amurguri de spini.
În vuiet se-nvârt amintirile-n jur
când pasul tău palid prin mine ți-l treci,
cuvântul e-o rană pe-al buzei contur
și visul un urlet în gol... De ce pleci?!
Vacío
adrian vizireanu
trad. letiţia adela
Hacía atrás es mi ojo, tarde y abierto,
hacía las sombras estiradas en las horas frías,
cuándo días, en si mismos, se rompen gimiendo
y detrás siempre resuena: por qué te vas?
Hacía atrás está filtrada mi mirada,
hacía el sonido que se dobla en oído
encima del silencio y tu marca nevada,
reflejada en eco a través de lluvia y del negro.
Hacía atrás está la bóveda de mi órbita,
una tirada hacía un cielo de luces pasadas.
Olvidadas del tiempo en el ángulo de la ojiva
se entrelazan colores de atardeceres de espinas.
Las memorias giran
alrededor en rugido
cuándo tu pálido paso en mi te lo pasas,
la palabra es una herida en el contorno del labio
y el sueño un grito al vacío... Por qué te vas?!
No hay comentarios:
Publicar un comentario